Zăpadă-iubire acoperind casă-trup

Nimeni nu s-a deranjat vreodată să cureţe zăpada din faţa casei mele
această casă veche cuprinzând două alei-picioare, două scări-mâini cu trepte-degeţele,
două ferestre-ochi, o uşă-gură şi două crăpături-urechi
pe care intră câteodată frigul din vorbele celor fără perechi
şi patru pereţi-cutii toracice adăpostind înăuntru un şemineu-inimă mare
unde ard hârtiile scrise în locurile casei mele cele mai lipsite de valoare.
Până nici vecinii ce locuiesc în stânga şi în dreapta mea nu m-au ajutat
Primăria formată din oamenii pe care i-am votat să facă parte din viaţa mea m-au uitat
Nu au trimis nici măcar o ambulanţă să îmi verifice semnele vitale prin ferestrele-ochi
Doar pisica care toarce pe plămânul-canapea îmi mai spune câteodată, mieunând, de deochi
când vede că nu mai respir şi sunt în pericol să nu te mai iubesc.
Toate astea se întâmplă de când ai ajuns pe strada Îmbrăţişării, numărul 2, unde locuiesc
Şi ai nins şi m-ai lăsat imobilizat în patul gândurilor mele
Fără a mă putea ridica, nici măcar de-a buşilea, ca un nou născut, din ele.
De atunci visez doar oameni de zăpadă, ninsori abundente şi brazi plini de nea
într-o eră glaciară nesfârşită, Iarna mea!

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam