Utopia albinei

Am bâzâit, sunt obosit de trup!
M-am săturat să zbor din floare-n floare!
Să duc truditul meu polen în stup,
Să nu primesc măcar vreo alintare!

Am bâzâit, regina mă dezgustă,
Sfidându-ne, ne cere tot mai mult,
E-atât de mare de zici că-i lăcustă,
Iar stupul pentru ea-i locaș de cult.

Am bâzâit, bondarii-s enervanți,
Sunt leneși și se lăfăie în miere,
Fiind ai matcii prea versați amanți,
Nectarul este troc pentru plăcere.

Am bâzâit, m-am săturat de toți!
Nu mai suport să văd atâți ca mine!
Suntem doar proști conduși de idioți,
Ei strălucesc iar noi n-avem o “pâine”!

Am bâzâit, blestem întregul roi,
Regina cu bondarii ei, cu totul,
Să bage ursul laba-n mușuroi,
Și să vă spargă fagurii cu botul!

Acuma tac, flămând, fără putere,
Presimt că trece eternul anotimp,
Sunt obosit să lupt printre himere,
Inconstient, mă-nțep în timp.

bâz, bâz,

Aş fi vrut să fiu viespe

bâz.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam