Unde ai fost astăzi când mă uitam spre tine

Unde ai fost astăzi când mă uitam spre tine
vedeam în ceaţă fondul tău cu forma lipsă
o umbră gri şi prea mult soare
din toate direcţiile posibile numai dinspre tine nu
ca o fantomă a ceea ce pentru mine ai fi putut să fii tu.

unde ai fost astăzi când mă uitam spre tine
pare că ţi-ai înscenat absenţa
câţi complici a trebuit să ai ca să-ţi iasă aşa bine
să fii acolo şi cu toate astea lipseşti.
Ideea că nimeni nu mă poate iubi vreodată poate că eşti.

unde ai fost astăzi când mă uitam spre tine
nici măcar nu ai avut curajul să spui ceva
încă mai auzeam în cap minciunile de ieri
minciunile de alaltăieri
şi tot aşa până la început de tot
până atunci când aş fi putut din drumul spre tine
să mă mai întorc.

Unde ai fost astăzi când mă uitam spre tine
poate că nici nu ai existat vreodată
poate până acum priveam doar în interiorul meu
în atelierul unde te construiam din tot felul de piese sparte
ca un neîndemânatic zeu.
poate că tu nu ai existat niciodată
ai fost mereu, aşa cum te văd acum, strat de praf pe sufletul meu
şi eu, la fel, o piesă de mobilier, de prea multă ruşine
nu am scos niciodată, până acum, ochii afară din mine.

  1. Dumitrita spune:

    O să mă vindec,
    Promit că-mi revin,
    Suspin.
    Cum mă îndepărtez încet
    Într-o cavernă a Infernului,
    Plâng.
    Într-o mare de oameni,
    Sunt iar rătăcită;
    Scriu,șterg, rescriu,
    Poezii fără rimă, ritm
    Sau sens.
    Am grijă la ființele din jurul meu,
    Mă alină.
    Mă distrug încet, mă extenuează,
    Mă corup, mă pierd din nou.
    Absorb același miros,
    De piele cunoscută,
    Admir aceeași priveliște
    Însă sunt tot pierdută.
    Plâng, din nou,
    Suspin, din nou.
    Nu e nimeni să mă ajute.
    Mă pierd în adâncimea existenței mele.
    Am trăit în rău,
    Dar un rău frumos.
    Am povestit,am râs, m-am gândit
    Am străbătut alei nebănuite,
    Ale unei minți preacurate,
    Am simțit, am văzut,
    Ce nu îmi era destinat
    Să văd și să simt;
    Si uite-ma aici din nou,
    Implorând milă Universului,
    Scriind poezii fără rimă
    Și fară ritm.
    Însă, în aceasta agonie tristă
    Doresc să mai simt o dată,
    Acel ceva ce îmi este interzis.

     

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam