Unchained Melody

Era iarnă,
eram mic, aşezat pe scările de lemn,
priveam vieți de gheață pictate pe ciorne,
fulgi dansând clipe,
în piruetele unui tango alb mai vechi decât timpul
topindu-şi simetriile,
unul în mâna celuilalt,
în cele confuze forme.
Nu apucam să mă intreb dacă şi omul e un fulg
căci mama mă chema mereu înapoi în casă
îngheţat
cu glasul ei cald, acompaniat
de un radio vechi fredonând surd
din casete stricate:
Unchained melody.

Era primavară,
abia îmi incolţise privirea
în flori de măr amestecate
atingându-și lumina de lumina zâmbetului tău
– lumină din lumină în sufletul meu -.
Mugurii cruzi însărcinați cu fluturi
îmi zburau viețile de-o zi
prin stomac și prin vene
în tempo-uri glăsite de un bătrân din Cișmigiu
ce-și sufla în frunză pene
din zborul lui frânt,
un mereu târziu:
Unchained melody.

Era vară,
Eu mă pierdeam în ochii tăi.
Tu deslușeai drumuri în ai mei.
Eu figurant, tu actriţă,
în acel bar vechi mirosind a tutun
unde ţi-am sărutat prima dată
buzele cu parfum de lămâiţă
cu care îmi fredonai
cu vocea ta de vată:
Unchained melody.
Ne contopeam substanţele topite de ploaie.
Plonjam unul în celălalt
(nevinovate salturi din poftă de zbor)
sau ne abandonam pe scările
de la intrarea unuia în celalalt
într-un leagăn de dor.
Ne lăsam corpurile să se joace cu timpul
prin noi, în noi,
tot mai departe de noi,
reducându-i ritmul
la disonanța poftei de ploi:
Unchained melody.

Era toamnă,
culoarea ochilor tăi se schimbase
şi, cu peniţa îmbibată în ei,
cineva se semnase pe fiecare frunză.
Nu puteam să plâng.
Eram prea tânăr ca să ştiu cum se plânge la aşa ceva.
Ți-am sărutat doar obrazul.
Știam că a te privi doare.
Priveam frunzele care foşneau sub pașii tăi
parcă îngânând un altfel de
Unchained melody.

E iarnă,
fulgii cad mai grei ca oricând
purtând cortegiul unor amintiri.
Aş vrea să aibă cine să mă mai cheme
înapoi în casă.
Simt miros de tine pe chitară.
Simt un dor nebun de acasă.
Ne aud pe noi dezacordaţi,
pe o scena într-un teatru jucând o tragedie
albiţi, îmbătrâniți, părăsiți,
nevindecați de iubire.
Mai trăiești ? Mă mai ții minte ? Îți e și ție dor?
Să-ți cânt încet cu voce de bătrân,
înainte să mor,
un ecou de vară:
Unchained melody.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam