Te chem înapoi
tren pierdut
pe șinele unor dâre
de călcâie de femeie
care-au tăiat
limitele amorului
în pământ.
Te chem înapoi
să-mi zdrobești trupul
de trupul tău metalic
și să-l împrăștii
pe geamurile
prin care priveam cândva
pe sub un păr lung și blond
un zâmbet la soare
care-mi circula prin vene
fără bilet.
Abandonează-mi măcar
un vagon
pe un peron de gară
pe care nu-l mai țin minte
decât vârfurile picioarelor
cu care-ți făceai avânt
să-mi sari în brațele
unde-ți ținusem loc.
Aceleași vârfuri
cu care te-ai aruncat
din îmbrățișare
la prima stație
deși îți oferisem
biletul meu.