Promenadă

Te plimbi grațios cu ochii larg deschiși prin oglinzi și fum și prin ore pierdute cu speranța că există cineva acolo, undeva, care-ți va închide ochii din afară și îți va deschide ochii în lăuntru. Aș fi vrut să-ți fiu îndeajuns de invizibil încât să mă poți vedea.