Fotosinteza sufletului meu

Omul, ceasornicar nepriceput de univers, preschimbă sub monocrom întunecat clipa în etern prin somn. Clepsidra răsturnată iși închide în rezervoare propria sa umbră ce-și plânge mut în lacrimă de lună amorul – dorul de nimic –. Curg firele de bocet strălucinde lăsându-și câinii să le urle vină, tango sălbatic în care se-mpletește lumina Cu lipsa de lumină. Plutesc bucăți din …