Sunt aici!

Urcasem în sufletul tău fără bilet
și am fost aruncat afară din el la prima stație.
Acum bântui prin trupul tău ca o genetică mutație.
Mi-am găsit un serviciu bine plătit în fierea ta
Te curăț acolo zi de zi de săruturile altora
pe care ți le introduci în sistem
ca să scapi de minele-blestem.
Fac zi de zi naveta între fiere și creier
Acolo mi-am închiriat o casă
într-o sinapsă
cu vedere spre ochii interiori
Ca să mai prind la clipiri de pleoape
câte-un răsărit de-al tău cu zâmbet
câte-un apus de-al meu cu fiori.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam