Sourire

Îţi voi explica cum trebuie să te dezbraci
ca să te pot iubi.
În primul rând ai un parfum care-mi aminteşte prea mult de acasă
Va trebui să-l dai pe acesta primul jos de pe tine
Şi să laşi în urma ta un nor unde să te întorci
măcar cu capul
când nu-ţi mai pasă de mine.
Pielea ta e ca un vraci care mă cunoaşte
nu doar pe dinafară ci şi pe dinăuntru
Îmi vindecă părţi din mine pe care nu le vreau vindecate
Aşa că va trebui să o laşi şi pe ea aşezată
pe un scaun
după ce ieşi din ea ca un şarpe.
Ca să evităm orice dorinţe carnale
Care nu-şi au rostul în nicio iubire serioasă
Carnea ta cel mai bine ar fi să o dai lupilor
care te vânează atunci când te plimbi prin faţa lor
în vreo rochie vaporoasă.
Pentru ochii tăi există un loc special
între carul mare şi carul mic
pentru a forma constelaţia celor care au iubit.
Ajungem acum la oase şi ştii bine
că nu le putem lăsa decât în peştera Plângerii
ca peste mii de ani un arheolog să le găsească
şi să creadă că pe pământ cândva au umblat îngerii.
Asta ar fi tot, ai rămâne deci în zâmbetul gol
Şi ca un compozitor
de fericire
ţi-l voi preface în muzică şi-l voi asculta pe repeat
la patefonul meu numit Iubire
până când nu voi mai fi
în locul cântecului acesta pe care-l ascult acum.
So, darlin’, Darlin’, stand by me.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam