Șotron peste timp

Între blocuri, doi copii
sar șotronul
peste timp.

Un desen strâmb de cretă
devine,
la fiecare desprindere de pământ,
un contur de om pe astfalt,
o pietricică aruncată într-un pătrat
devine
piatra aruncată
în Abelul de lângă tine.
E final de joc!
E felul asta în care
prietenii își trădează prietenii,
părinții își abandonează copii,
copii își părăsesc părinții
și orașul încearcă să-și uite
oamenii fără culoare
în ceață.

Mi-e ceață
și ne ținem de mână
sărind cu tălpile goale
în pătrățele desenate
cu scrum de măști
de aproape sfârșita
dimineață.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam