Sepia

La sfârşit de octombrie vor fi căzut
ultimele frunze din copacul iubirii noastre
Nuanţele de gri vor fi pus deja stăpânire pe culorile albastre
Şi noi vom fi început să vedem deja lumea cum de fapt e ea
prin ocheanul unui polaroid cu un filtru sepia.
Ploaia interminabilă ne va ţine departe unul de celălalt
La distanţă de două telefoane închise şi mii de paşi pe asfalt.
Eu voi privi tavanul de la apartamentul meu de la parter
Ca pe un cer de noapte
Încercând să discern calea lactee născută din umbrele noastre contorsionate
De atunci când făceam dragoste, când făceam amor, când făceam sex
Pentru a-mi găsi în toate astea un sens.
Tu te vei zgribuli sub plapumă grea ţinând doar o veioză difuză aprinsă
cu o cafea neîndulcită şi fierbite în mână
vei citi ultima carte a Aurorei Liiceanu
Încercând să îmi găseşti mie o vină.
Vecinii mei de la demisol vor reîncepe să asculte John Coltrane
Ca în fiecare toamnă târzie
Infuzând pereţii casei, pereţii mei exteriori, sufletul meu care nu se mai însufleţeşte
Ca un ceai de Nostalgie
Care nelinişteşte.
Pe tine te vor suna prietenele tale cele mai bune
Şi le vei minţi spunându-le că totul e ok
Le vei consola probabil în problemele lor pasagere de iubire
În timp ce tu suferi de un suflet încuiat cu ale buzelor mele chei.
Câteva sute de tramvaie 41, câteva mii de taxiuri, câteva zeci de oameni
Vor uni punctul disperării mele de punctul disperării tale
Fără să ştie că leagă
plinurile a două suflete goale.
La sfârşit de octombrie vor fi căzut
ultimele frunze din copacul iubirii noastre
Mă vei găsi sub el în mai dacă mai ai încredere că împreună am putea
Să stăpânim nuanţele de gri cu nuanţe albastre.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam