Ţi-ai îmbibat buzele în vodkă
şi cu mascara ştearsă de şerveţelele
cu care îţi potoleşti furtunile din irişi,
ai început să dispreţuieşti
necunoscutul fluviu
care curge prin mine.
Înroşisei cu ruj alcoolul
asemenea sângelui
despreunatului de tine
care-mi ustură pielea pântecelor
de fiecare dată când
îi spui copilului,
care-şi leagănă clipele între ficaţii mei
şi nu ştie să meargă,
să plece!
Nu ştiu cum să mă ridic
cu pofta de sânul tău drept neodihnită în gură.
Nu ştiu cum să calc
cu îmblânzirile orgasmelor tale nedormite în degete.
Nu mai ştiu să număr paşii
până la ieşirea din tine,
de când ai sărutat cu rujul tău ieftin
icoanele mănăstirilor
unde ne zidiserăm împreună
Ane.