Ruga de la ora 3

La răsărit,
pe ferestrele de blocuri vechi
Isaia dănţuieşte
la schimbul de verighete
dintre ora 3 noaptea
şi mereul devreme.
La răsărit,
David mânzgăleşte cele mai sfinte poeme
pe garduri şi ziduri
şi ce-a mai rămas din suflete
în grafitti-uri pe care
doar pietrele plimbătoare
le mai întâmpină cu trei degete
conturând o cruce.
La răsărit, autoturismul ateu te seduce
să-ţi vinzi paşii pentru roţi,
ca un Iuda care nu a văzut niciodată
zborul Învierii
ci doar atârnarea deasupra
unghiului drept de lut.
La răsărit dorul se trezeşte neumplut,
şi clopotele dinlăuntru trupului bat mai repede
şi rănile din mâini sunt prea adânci.
Iar eu, ca un Toma necredincios,
am nevoie de un semn,
de un potop de lacrimi de Fecioare Mării
care să-mi inunde arca
ce aşteaptă mereu ramura ta de măslin;
să mă ridic ca un Lazăr
ocrotit de Sfântul Valentin`
cu speranţa că vei fi mereu aici.
La răsărit, se împreunează două mâini mici
sub bărbie,
spatele se arcuieşte într-un semn de întrebare
capul se pleacă
şi obrazul se pregăteşte pentru a fi întors
pe cealaltă parte.
Se zâmbeşte până când zâmbetul devine
hram din tine
şi se naşte un înger din şoapte
să te îmbrăţişeze în aripi
până ne vom întâlni, iar, rugile
la ora 3, în noapte.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam