Se împart cinci cărţi
o mână (cum o numesc cartoforii
care te sfătuiesc mereu
cum să îţi joci viaţa)
de parcă ar avea degete
şi s-ar deschide ca să ofere ajutor.
Se împart cinci cărţi
şi de fiecare dată le joci pe nevăzute
pentru că nu vrei să înţelegi
semnele trasate de creiere
care nu au ascultat niciodată
„Purple Haze”
într-o noapte acordată de Hendrix
sub o lună plină.
Te afişezi mereu mat
ca mâinile celorlalţi să nu-ţi citească
în Braille, pe suflet
ezitare;
şi dacă jocul n-ar fi fost
obligatoriu pentru orice biped inventator de raţional
eşti conştient că tot l-ai fi jucat
din curiozitate de animal.
Se împart cinci cărţi
şi dealerul te priveşte mereu
lung, pierdut, absent
ca şi cum ar fi fost şi el cândva
de cealaltă parte a mesei.
Se împart cinci cărţi
şi eşti întrebat cu ce pariezi
şi ştii că eşti
lefter, gol, aproape mort
şi nu ai altceva mai de preţ
decât plinul de dispreţ
– viaţa -.

Se arată cele cinci cărţi
şi oamenii au scris biblioteci
despre cum
casa câştigă întotdeauna.
Dar poate ai noroc
de-o mână bună
şi te îndrăgosteşti.