La noi aici

La noi aici nu se suferă decât sub măști de catifea Nimeni nu-și spune durerea Decât sieși când savurează singur o cană de cafea Toți zâmbesc larg Duchenne În timp ce rămân fără oxigen Și-și caută locuri stabile în locurile stabile ale altora Deși mai toată viața și-o petrec în tren. La noi aici nu se plânge decât cu lacrimi …

al patruzecișidoilea bilețel

Ioana d’Argent, Să ne întoarcem acolo unde a început tot În acel moment în care datul din coate s-a transformat în luptă cot la cot. Atunci când tu erai Ioana d’Arc și eu eram Ștefan cel mare. Semnat: Ștefan fără culoare.