Locuiesc undeva între ale tale pleoape
(Să nu o iei ca pe un avertisment că m-ai putea strivi)
Poţi clipi ori de câte ori doreşti
În căsuţa mea clipitul tău e alternanţa noapte-zi.
De fiecare dată când adormi lumea mea se îngustează puţin
pentru o fracţiune de secundă
Până steaua ascunsă la tine în interior
Răsare şi aruncă prin fereastra ochilor tăi prima ei de lumină undă.
Strada unde locuiesc trece printre ale tale clavicule
Şi poate că ştii asta căci în fiecare noapte când îmi fac avânt
Pe al tău stern, părăsindu-mi căsuţa dintre pleoape
Îţi las un nod în gât.
Întâlnesc strada principală undeva între doi munţii mari de sâni
mereu acoperiţi cu zăpadă de lapte
Şi de acolo nu fac mai mult de două clipe până în centrul oraşului
dacă mă orientez după parfumul poalei tale de mere coapte.
În piaţa mare din oraş la fiecare apus
Atunci când deschizi pleopele cu pielea încreţită de frică
Oamenii lipsiţi de culoare se transformă în tauri negri
Şi încearcă să mai cucerească puţin din tine
anexându-te la lumea lor mică.

Pentru ei cobor în fiecare noapte, iubita mea cu nod în gât,
Stai liniştită, nu îmi uit niciodată muleta norocoasă
Nici cearşaful roşu ţesut din nopţile sangvinice
când mă rugam la Dumnezei inventaţi din pentru tine dor
să fiu dus acasă.
Sunt un matador
Şi oraşul acesta în care locuiesc, mía donna,
E numit de cei care ştiu ce înseamnă să lupţi pentru cineva:
Pamplona.