Omul de plastic

Cu dinţii ascuţiţi în inimi de piatră
Oamenii de plastic ţi se-nfruptă din zbor
Te sfâşâie, te scuipă, te latră
În aplauze de spectator.

Îmbânzind nenăscute guri robotice,
Tu mergi pe sârmă cu sufletul de-un gram.
Împreunate în jocurile lor erotice
Îţi muşcă lacom din mărul lui Adam.

Pătratele tocite au titluri de sfere
Şi-şi prăvălesc volume de beton
Cu seceri şi ciocane mimând mângâiere
Şi soarele – crepuscul de neon.

Iar oamenii roşii dansează-n acid
Tangoul sumbru al anilor trecuţi,
Cărţi se-neacă, Bibliile se sinucid
În plâns de Maria pentru pui necrescuţi.

Iar tu îţi zbați dorinţa de cuvânt
Când lanţurile îţi ruginesc adânc în piele
Auzi cum dragostea e pusă-n ghilimele
Şi lipsurile devin plinuri de pământ?

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam