Odă sânilor tăi

Dimineţile miros altfel
când îţi găsesc înfăşurat în cearceaf
un trup de femeie dormindă
cu nurii aspri şi sălbatici
căutându-şi drumul spre lumină
ca îngerii căzuţi
în căutări de aripi.
Niciodată nu-ţi vorbesc.
Sânii sunt tăcuţi asemenea unor piramide
cu vârfuri tari şi dulci
sculptate perfect în piele de Diană
de atingerile degetelor
unui Brâncuşi
cu pene pe ochi.
Când se ridică
curg în aer
ca două globuri pământeşti
gravitând blând unul în jurul celuilalt
atingându-se între ei
ca atingerea pensulei lui Delacroix
delimitând în ulei forma perfect ovală a pieptului
în fondul senzual al pielii
de iubită.

Apa îşi aruncă valurile
ca să-i îmbrăţişeze întru totul
condensându-şi prin porii delicaţi
furtunile de mare şi ploile de munte.
Iar ei uzi şi moi
sub atingeri de mâini
zvăpăie şi sar
plutesc şi tremură
parcă cântându-ţi la harpă
în ochi
eterna simfonie a trupului
de femeie.

Tu te încumeţi să le atingi vârfurile
și să sufli ca un vânt cald de vară
ca şi cum ai preschimba
pe crudul sfârcurilor
acordurile din Hendrix,
sinestezic,
în mângăieri de aer.

Sfârcurile se încovoaie
şi îţi arată
de unde vii şi unde pleci
ca o amintire a laptelui
pe care un copil care zace în tine
încă o mai aşteaptă să-i curgă,
la muşcături cu buze
şi apăsări de palme,
în gură.

Noaptea miroase altfel
cu capul aşezat în liniştea
văii dintre piepţi
erodată de lacrimi de mamă,
asemenea locului
dintre Tigru şi Eufrat
unde Dumnezeu
a aşezat Raiul.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam