Nudele flori crescute din lutul coastei lui Adam

Sâmbetele mă trezesc înaintea ta
ca să-ţi privesc nudul pierdut în cearceaf
jucându-se ca un copil
prin fereastra semideschisă
cu razele şi umbrele.
Îți place să mi te deschizi
ca un crin
visând la o ploaie de vară,
și mie îmi place să îmi plimb buzele
pe albul petalelor pielii tale
tremurându-ți zbaterile netrezite
între plăcere şi somn.
Ca un bondar îmi pătrund acul
în corola ta desfăcută
prin care preumblă fluturii
ce-ţi zboară prin stomac.
Fiinţa ta ia forma unei harpe
armonizată în scrâşnete
de pat
şi încovoindu-se fără noimă,
de parcă fulgere
te-ar străbate toată
încreţindu-ţi sfârcurile,
descompunându-te
şi recompunându-te,
atom cu atom,
în vârful degetului meu.
Gineceul
născut din împletirile
picioarelor
are aroma unei amintiri
de primă dată
când am călcat cu tălpile marea
și la fiecare geamăt al tău
suflul șoaptelor mele de iubire
îți scutură pistilul
exaltând din tremurul celor mai adânci nevoi
mireasma dulce-amăruie
a trupului tău cald
şi transpirat.
Cu ochii închişi
îţi îndeşi mâinile în părul meu
călăuzidu-mi coasta lui Adam
prin lutul glandelor
până desăvârșim
fotosinteze
cu preastridente
Alelui.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam