Mai ții minte
când m-ai întrebat
cum poate Stevie Wonder
să cânte orb
și eu ți-am răspuns
că nu vede
decât ceea ce îl face
să palpite,
– sunetul –
la fel cum și eu te văd
doar pe tine?
Părea că ai înțeles
că uneori limitele unei închisori
care tremură
nu fac cât
infinitul
universului mort.
Pare-se că o Cale Lactee
nu ți-a fost de ajuns
ți-ai îndreptat ochii
spre alte stele
și m-ai lăsat
în pustiul lipsei lor
nevăzător,
într-un colț de cameră
cu colțuri
de care mă împiedic mereu.
Aștept ani lumină
să-mi faci iar lumină.
Până atunci
am învățat să aud.
E un simț nou
iar eu mă simt
tot mai vechi;
și Radiohead
mă minte frumos
că True Love Waits.

Această poezie se regăseşte în volumul „Cel mai fascinant ţinut este ţinutul de mână” care poate fi achiziţionat de aici