Închide-ți ochii, nu visa!
Nu picura nimic din ei
Acum stropește cerul omul
Cu picături de dumnezei.

Nu te uita cum iși zdrobesc
Apa de-asfalții seci, atei ,
Fierbinți izvoare de furtună
Împrăștiind miros de tei.

Căci stropii uzi și calzi, iubito, 
Sunt suflete de apă vie,
Ce-și caută profetic tihne,
Plesnindu-și trunchiul de călcâie.

Și-atunci când se zdrobesc mai tare 
De-al tău călcâi, curși în alai,
Se sparg în raze sărutânde
ca și cum te-ar găsi Rai.

Da, tu, iubito cu ochi orbi,
dansează-le-n pânza ta udă,
Balet de vânt de primăvară
Cu-aroma lui de iarbă crudă.

Scânteie-ți coapsele, iubito,
Ca din boltocile de lacrimi
Sub ale tale unde blânde
să zboare în vapori de patimi.

Iar eu, un ciot de piatră seacă,
şezut pe-un mal care se frânge
Privindu-te voi învăța
ce e „a curge”. Ce e „a plânge”?