Mâiniaripi

Ești una dintre cele mai bune scene dintr-o dramă
regizorul care nu a fost niciodată îndrăgostit te-a șters în preproducție
i-a ieșit un thriller-blockbuster foarte bun
critici bune, bani mulți, iubire puțină
exact ce se cere, exact ce mi-ai cerut.
Ești o jucărie de pluș, animi infanții ce trăiesc în vârful degetelor mele
bebelușii care se trezesc în fiecare noapte din somn și plâng în spatele coastelor mele
copii mei nerecunoscuți născuți de fiecare dată când mă gândesc pervers la culorile sfârcurile tale
și care țipă după părinți
înfipți ca niște cuie în călcăiele mele.
Ești o portocală desfăcută după ce s-a terminat Crăciunul
nimeni nu mai vrea să îți înțeleagă parfumul
de teamă că ar începe să iubească mai devreme cu un an
(și într-un an se pot întâmpla atâtea războaie, atâtea tratate de pace,
culoarea portocaliu ar putea într-un an să devină o culoare mai puțin vivace)
Ești o portocală care nu satisface decât pofte de mâncare.
Ești arbitrul campionatului de fotbal jucat pe pielea dintre cearcănele mele
și vârfurile picioarelor mele
de fiecare dată când te ating între coapse
scoți cartonașul roșu
de fiecare dată când îți înfigi unghiile adânc în spatele meu
(și îmi lași urme de șine de trenuri care parcă își iau zborul afară din mine
pline cu oameni care ar fi putut să mă iubească mai mult decât tine)
te faci că nu vezi.
Mingea e o inimă perfect rotundă, perfect rubinie
la sfârșitul meciului mereu devine o sferă albă de plastic
în poartă la mine sau în poartă la mine.
Ești un zar aruncat pe o ruletă arătând un punct negru
după ce am mizat cu o mie de nopți de iubire și o noapte de război
pe roșu la numărul doi.
Ești doza necesară de algocalmin ca să pot dormi liniștit
Și cantitatea necesară de cafea pentru nopți puțin albe,
puțin gri prin centru, foarte negre la început și la sfărșit
de nepovestit.
Ești acea prăpastie pe care nu ești sigur dacă o vei putea sări fără a cădea în gol
și stai pe unul dintre maluri ca un musafir pe holul vieții tale
încercând să eviți saltul propriu-zis
înlocuindu-l cu și mai mortale
salturi mentale.
Ești o planetă îndepărtată și încă se mai păstrează intacți pe a ta scoarță
pașii mei alergând pentru a înfige napoleonic steagul
în roca ta dură
pașii mei fugind maratonic departe de izolare
pe cea mai apropiată lună a ta de după a rațiunii geamandură.
Ești ultima mea existență, a noua mea viață,
Ești ultima mea flacără, nirvană de gheață,
Cuvânt-mantră ce stârnește în mijlocul unei ierni,
la lecția de zbor predată de exigentul fulg,
coruri de brazi argintii
ce-mi fredonează „Let it be”
în ochi,
în gură,
în frunte,
în coaste,
în mâini.

Ochiaripi. Guraripi. Fruntaripi. Coastaripi. Mâinaripi.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam