7d1f841f99ef7173dfdb383691164ceb

Inima mea e surdă

S-a aşezat chiar aici lângă mine
un om care îşi sapă cu pickhammer-ul
şanţuri adânci înăuntru
ca să scoată pe cineva
din el afară
ca pe o blestemată comoară.

În faţa mea stă o femeie bătrână
care priveşte în gol
cu un tip special de dor
de ea însăşi în vremuri mai vii
şi ţipă atât de tare
după ce a fost,
după ce ar fi putut fi,
încât nimeni nu o poate auzi.

Afară se aud strident combinaţii de el şi ea
înţepându-se cu bormaşina
ca să-şi fixeze mai bine
unul în celălalt
neputinţele şi pasiunile
spunându-şi mereu
că va fi mai linişte mâine.
Şi repetă procesul asta turbulent
la infinit
încercând să mai peticească pe ici, pe colo
ce nu poate fi niciodată peticit.

E atât de mult zgomot aici
Atâţia oameni care ţipă că-şi vând
bucăţele din inimă
angro;
ce noroc am eu
că inima mea e surdă
şi nu îi aude
şi că tu eşti pentru ea
Marcel Marceau.

Această poezie se regăseşte în volumul „Cel mai fascinant ţinut este ţinutul de mână” care poate fi achiziţionat de aici
AIlRightsReservedToate drepturile sunt rezervate ©LeMage.  Dacă doriți să copiați această poezie trebuie să o faceți precizând sursa (http://mihaigavrilescu.ro/).  Painting source: Remi LaBarre

Drepturi Rezervate   [ + ]

I. Toate drepturile sunt rezervate ©LeMage.  Dacă doriți să copiați această poezie trebuie să o faceți precizând sursa (http://mihaigavrilescu.ro/).

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam