În piept la tine pulsul e mereu în urmă

Toamna asta se poartă ținutele extravagante.
Bărbații îmbracă paltoane tăiate drept
înfigându-și croiala
perpendicular în pământ
și dezgropând diminețile
din miezuri de noapte.
Femeile poartă rochii cu talie căzută
acoperind cu imprimeuri pastelate
întunericul săpat de amiezi
între bordurile serilor.
Tu nu ești niciodată la modă.
Te agăți gol într-un cuier
de unde privești lumea
dezbrăcându-se
şi îmbrăcându-se
în umbre.
Miroşi a naftalină
ca o haină de timp
care nu a purtat niciodată
vreo secundă
ci doar un ceas cu puls
mereu în urmă
ascuns în buzunarul
de la piept.

AIlRightsReservedToate drepturile sunt rezervate ©LeMage.  Dacă doriți să copiați această poezie trebuie să o faceți precizând sursa (http://mihaigavrilescu.ro/).  Picture source Pinterest

Drepturi Rezervate   [ + ]

I. Toate drepturile sunt rezervate ©LeMage.  Dacă doriți să copiați această poezie trebuie să o faceți precizând sursa (http://mihaigavrilescu.ro/).

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam