Oameni păşesc prin zăpadă
în dâre duble.
Geamul îi priveşte
crescând seminţii
de flori de gheaţă
și împreunând genealogii
în fiecare dimineaţă.
Şi fulgii cad peste ele
de mână
doi câte doi.
Doar, eu, orbul de serviciu,
mă număr mereu impar.
Ceaiul negru se înalţă
din apostolica ceaşcă
spre cerul de var.
Vreau şi eu să mă evapor
şi să picur lacrimal
în ceaşca ta de cafea.
I heard there was a secret chord…
Trei atingeri de degete
pe chitară
căutând o Ea.
Atât mai pot.
Mi-e dor.

Mi-e dor de mine
pentru că
mi-e dor de tine.

Această poezie se regăseşte în volumul „Cel mai fascinant ţinut este ţinutul de mână” care poate fi achiziţionat de aici