Omul, ceasornicar nepriceput
de univers,
preschimbă
sub monocrom întunecat
clipa în etern
prin somn.
Clepsidra răsturnată iși închide
în rezervoare
propria sa umbră
ce-și plânge mut
în lacrimă de lună
amorul
– dorul de nimic –.
Curg firele de bocet strălucinde
lăsându-și câinii
să le urle vină,
tango sălbatic în care se-mpletește
lumina
Cu lipsa de lumină.
Plutesc bucăți din zbucium în spirale,
frumoase aurore boreale,
purtate-n joc
de a nopții mână,
polen din stele
cu miros de zână
fotosinteza sufletului meu.

((Toate drepturile sunt rezervate ©LeMage.  Dacă doriți să copiați această poezie trebuie să o faceți precizând sursa (http://mihaigavrilescu.ro/).))  Painting by Regina Valuzzi