Mi-am deșirat cuvintele
dintr-o haină de cer închis țesut cu nori
le-am înnodat cu “te iubesc”-uri
și, cu acul ceasului de miez de noapte,
ți-am cusut luna în ochi.

Toți îți spuneau că-n ochi îți zace înțelesul lumii.
Eu știam doar că-n ochii tăi zace înțelesul meu.

La primul pătrar
ți-au căzut stele în privire
și începeam să te văd strălucindă
dezvelindu-te de mine.
Îmi băteai în ochi
și-mi traversai sufletul
prin buze
cu viteza luminii lunii pline.
începuseră să ți se vadă
craterele în iriși
la atingerile umbrei mele
la ultimul pătrar.
O, ce teamă mi-a fost
că te voi acoperi
cu umbra mea
în luna nouă!

Acum pleoapa ta
închisă cu lacăt de gene
îi e eclipsă umbrei mele
bolnavă de poftă
de stele.