Demiurgic

Într-o cafenea cineva scrie poezia asta
gândind că oricând poate apăsa pe „Nu” şi da timpul înapoi.

Un copil al nimănui se joacă fericit în ploaie în faţa unui magazin de jucării
în furtuna de oameni mergânzi care trece pe lângă el
e singurul care înţelege de ce cade apă din cer
spre supărarea vânzătorului care-l alungă pentru că-i sperie clienţii.
Un magazin de jucării ale nimănui zace trist în ploaie.

O bătrânică trece greoi de pe o parte pe cealaltă a străzii
claxonată nervos de maşini –
Maşini care poartă în ele frustrări –
Frustrări care se grăbesc spre acasele lor –
Acase unde-i aşteaptă nevestele lor –
neveste cu care-şi trăiesc nimicul lor.
O bătrânică a trecut umilită de partea cealaltă a străzii.

Doi îndrăgostiţi îşi iau la revedere în ploaie într-un colţ la Romană
El îi sărută mâna, îi lasă umbrela lui, o priveşte cu ploaia în ochi
şi pleacă în direcţia opusă fără să se uite înapoi.
Doi îndrăgostiţi îşi iau adio în ploaie într-un colţ la Romană.

Într-o cafenea cineva îşi doreşte să nu fi scris poezia asta
întrebat fiind: „Vrei să salvezi modificările? Da / Nu”.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam