Într-o cafenea cineva scrie poezia asta
gândind că oricând poate apăsa pe „Nu” şi da timpul înapoi.

…

Un copil al nimănui se joacă fericit în ploaie în faţa unui magazin de jucării
în furtuna de oameni mergânzi care trece pe lângă el
e singurul care înţelege de ce cade apă din cer
spre supărarea vânzătorului care-l alungă pentru că-i sperie clienţii.
Un magazin de jucării ale nimănui zace trist în ploaie.

O bătrânică trece greoi de pe o parte pe cealaltă a străzii
claxonată nervos de maşini –
Maşini care poartă în ele frustrări –
Frustrări care se grăbesc spre acasele lor –
Acase unde-i aşteaptă nevestele lor –
neveste cu care-şi trăiesc nimicul lor.
O bătrânică a trecut umilită de partea cealaltă a străzii.

Doi îndrăgostiţi îşi iau la revedere în ploaie într-un colţ la Romană
El îi sărută mâna, îi lasă umbrela lui, o priveşte cu ploaia în ochi
şi pleacă în direcţia opusă fără să se uite înapoi.
Doi îndrăgostiţi îşi iau adio în ploaie într-un colţ la Romană.

…

Într-o cafenea cineva îşi doreşte să nu fi scris poezia asta
întrebat fiind: „Vrei să salvezi modificările? Da / Nu”.