Dacă timpul ar avea degete

Degetele
sunt pași de timp prin om.

Degetele le desfacem simetric din piept.
Cu degetele ne prindem de mâini de părinți.
Cu degetele învățăm să numărăm timp.
Cu degetele calculăm și ne socotim.
Cu degetele ne împerechem mâinile.
În degete ne strecurăm inele cu sfinți.
Cu degetele ne mângâiem, ne îmbrățișăm.
În degete ne scurgem dor.
Degetele le împreunăm în pocale de lacrimi.
Cu degetele arătăm strâmb și ne arătăm drept.
În degete de copii ne sprijinim corpul greu.
Degetele le împletim simetric pe piept.

Dacă timpul ar avea degete,
oare ar fi pași de oameni
ţinându-se de mâini?

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam