Curva de la Piaţa Romană

Curva de la Piaţa Romană
mi-a spus că am ochi frumoşi.
O sunasem într-o seară,
băusem destul vin
încât să devin imun
la efectul lui de a mă face
să uit o Ană.

Venise îmbrăcată ca de obicei
în fusta aia scurtă pe care o poartă mereu

amăgindu-mi privirea
cu trei sferturi de picioare dezbrăcate
şi sânii strânşi într-un corset
cumpărat de la second-hand.

Vorbeam.
Ea imi povestea despre clienţii ei
şi despre cum îşi oferă roşul rujului lor.
Eu îi povesteam despre serviciul meu
şi despre cum mi-am amanetat albul palmelor lui.
Dacă n-am fi vândut timpul
Am fi putut să vorbim la nesfârşit.

I-am oferit un pahar de vin
și i-am spus să-mi danseze.
A ezitat,

Am insistat

îndesându-i între sâni fețe de oameni

pe hârtii

și a început să-şi penduleze forţat şoldurile
şi coapsele

într-un dans trist
ca şi cum încerca să-şi menţină
echilibrul trupului
în timp ce pântecele
îi mergeau pe sârmă.

Am luat-o în braţe,
simţeam nevoia să iau pe cineva
în braţe.
Și ea a simţit nevoia să plângă.

Cine-ar fi crezut ca dintr-un Bucuresti
de milioane de oameni
care te invata
cum să te foloseşti de oameni,
cum să nu te îndrăgosteşti,
cum curvele nu au suflet,
ai putea sa te laşi folosit
îndrăgostindu-te de o curvă?

Aş fi putut să o iubesc.
Dar îmi expirase ora.
Şi-a şters lacrimile.
I-am inchis usa.

Mi-a tipat de pe scari
„Să ştii că ai ochi frumosi!”

Ce curvă!

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam