Cu-mine-care

Singur cu tine,
o iarnă târzie într-un apartament vechi
la ultimul etaj al unei case
unde nu se întâmplă niciodată nimic
cu pereţi deformaţi pe care antice umbre
şi-au desenat în universul de praf
alchimic
autoportrete cu cretă
şi colţuri de ferestre unde fulgii se transformă în apă
şi se preling drept
într-o stare udă la tine ochi
într-o stare şi mai udă la mine în piept.

Singur cu tine,
să lăsăm cerul să se descompună în flori de gheaţă pe geam
Închide uşa, deconectează telefonul, trage jaluzelele, închide veioza,
azi tu eşti Eva iar eu sunt Adam.
Nu îţi fie frică de întuneric căci voi creşte din mine lumânări
și-ţi voi lăsa focul dintre sâni să le topească în lumină.
Lasă-mă să îţi torn un pahar de vin şi să ciocnim pentru negândire.
Nu ezita, doar fii!

Singur cu tine,
Aruncă-ţi pantofii şi depune-mi-te pe umăr,
culcaţi pe covor imaginează-ţi pe pictura de var – stele
şi oglinzile noastre animate de lumânări pe pereţi – galaxii.

Singur cu tine,
Povesteşte-mi despre sfinţi, despre îngeri,
despre cum se vede lumea de acolo sus, din tine,
despre cum, în tine, noaptea asta durează o eternitate,
şi nu mă lăsa să adorm până nu ne colorăm umbrele în curcubee.

Singur cu tine,
Atinge-mă cu poala rochiei tale roşii
Şi lasă-mă să-ţi gust rujul cu aromă de viţă de vie
de pe buzele care tocmai au învăţat să spună „Te iubesc!”.
Poate aşa învaţă şi buzele mele şarada celor două cuvinte.

Singur cu tine,
Lasă-mă să te răzbat ca o boare caldă de primăvară
Lasă-ţi trupul să-ţi curgă ca o cascadă care-şi ţipă izvoarele
la fiecare spargere de mal
Şi înrourează-mi în braţe la final!

Singur cu tine,
Departe de oraş, de oameni, de timp,
pe globul nostru îngeresc
(în care pasul e zbor,
talpa e aripă
şi cuvântul e extaz)
unul din altul să ne împărtăşim
până niciodată singuri
devenim.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam