Cretu

Pielea ta e o plajă aşezată la poalele munţilor-sâni
Acei munţi stâncoşi cu vârfurile orientate spre cer
Pe care-i strâbate sternul tău ca un fluviu
izvorând din ale porilor fântâni
şi vărsându-se acolo unde cei care n-au renunţat la trup
pier.
Pielea ta e o plajă sărutată de valuri-bătăi de inimă
Valurile unei mări cu Dumnezeu ascuns în adâncuri
nu în ceruri unde îl caută cei care n-au găsit niciodată
vindecare în lacrimă
ca să se scălde în apa care a gustat din ale tale
nisipuri.
Pielea ta e o plajă inaccesibilă a insulei-fiinţă
Această insulă grecească unde nimeni niciodată n-a locuit
Iar eu sunt Iona în burta unei balene
care înoată în marea celor fără de putinţă
la care tu nu ai nicio plajă
aşteptând să fie pescuit.

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam