Deschide uşa, mama mea, mă-ntorc de prea departe
Mă-ntorc acasă de Crăciun pe vreme mult prea rea
De-atâta pribegie am sufletul şi mintea sparte
Şi simt că doar îmbrăţişarea ta mă poate vindeca.

Deschide uşa, mama mea, sunt eu, flăcăul tău îmbătrânit
Crescut-am mult şi nu mai sunt băiatul tânăr ce am fost
Ia-mă-n braţe cum mă luai când veneam copil de-afară zgribulit
Leagănă-mă şi redă-mi, mamă, sentimentul tău de adăpost.

Deschide uşa, mama mea, fruntea să ţi-o sărut
Ţi-a înălbit ninsoarea părul şi-abia mai ai glas
Ai mai slăbit de-atâţia ani de când nu te-am văzut
Dar ochii tot tineri ţi-au rămas.