B-33-AZI

Obişnuiesc să iau taxi-ul şi să mă prefac că sunt altcineva.
Prima dată când am făcut asta, acum câţiva ani, am dat peste un şofer de vârsta a treia
trăgea dintr-o ţigară groasă şi era foarte vorbăreţ
la fiecare zece secunde îmi verifica reacţia în oglinda retrovizoare
să vadă dacă continuă pe un ton mai serios sau îmi place de el, aşa, glumeţ.
Mi-a spus cu o sinceritate fermă în ochi că era mult mai bine pe vremea lui.
“Oamenii se respectau mai mult, aveau ce mânca şi unde să muncească
erau puţin limitaţi atunci când voiau să vorbească”
dar după el, asta nu e atât de important
dacă ai burta plină, un acoperiş deasupra capului şi un pat.
M-am prefăcut că sunt scriitor şi că pentru mine
A putea să vorbesc liber e mai important decât o bucată de pâine.
Când i-am spus asta a tăcut, m-a dus politicos la destinaţie, ca într-un marş funest
Ca şi când ceva din el s-ar fi rupt ireparabil
şi mi-a dat şi rest.

Obişnuiesc să iau taxi-ul şi să mă prefac că sunt altcineva.
Săptămâna trecută m-a luat de la Universitate un fost puşcăriaş
stătuse zece ani în închisoare, îl părăsise nevastă-sa, nu-şi mai văzuse copiii de atunci
şi acum aştepta sms-uri de la o gagică pe care o cunoscuse pe Facebook
încercând să-şi trăiască şi el ultimii ani din viaţă.
Şi cu toate astea nu se considera vinovat:
“Nu am omorât pe nimeni, doar am furat!”.
La final de replică repeta sub formă de întrebare: „Oricum, toţi fură, nu?”
Îmi cerea într-un fel confirmarea că nu a trecut viaţa pe lângă el degeaba, că nu a greşit,
Şi m-am prefăcut că sunt poliţist şi că n-ar trebui să mă întrebe pe mine aşa ceva.
Mă aşteptam să tacă, dar n-a tăcut.
Mi-a zis că şi el are prieteni “gabori” şi că îi par cunoscut
Şi a tot încercat fără izbândă (parcă tăind ani cu creta de pe pereţi)
să-şi amintească unde m-a mai văzut.

Ieri am aşteptat douăzeci de minute în frig până s-a îndurat de mine o şoferiţă.
Mi-a spus că făcea de curând taximetrie de nevoie, pentru bani. Nu-i plăcea!
Am trecut pe lângă o Biserică şi s-a închinat
mi-a spus că e văduvă cu doi copii plecaţi la studii în străinătate
şi că-i aşteaptă să se întoarcă înapoi de Crăciun. Şi a plâns!
Am simţit nevoia să nu mă mai prefac şi să-i spun şi eu despre mine. Şi i-am spus!
Am plâns amândoi tăcut
ca doi oameni care nu se cunosc
dar împărtăşesc acelaşi secret
Pur întâmplător.
Şi am coborât pe Aleea Teilor.

Azi m-am apucat şi eu de taximetrie.
Pe primul meu client l-am luat de pe fundătura Speranţei, aproape de Timpuri Noi.
Ca să intru în conversaţie i-am spus că nu văd lumea asta îndreptându-se spre ceva bun în viitor
Şi că era mai bine pe vremea mea.
Nu mi-a dat dreptate.
Cică era scriitor.

AIlRightsReservedToate drepturile sunt rezervate ©LeMage.  Dacă doriți să copiați această poezie trebuie să o faceți precizând sursa (http://mihaigavrilescu.ro/).

Drepturi Rezervate   [ + ]

I. Toate drepturile sunt rezervate ©LeMage.  Dacă doriți să copiați această poezie trebuie să o faceți precizând sursa (http://mihaigavrilescu.ro/).

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam