Autostop cardiac

La un capăt de București
s-a construit cu suflete moarte
o autostradă
care-i leagă
pe cei care ştiu să doarmă
de cei care nu ştiu să doarmă
cu un fir de moiră
pe care fac echilibristică
îngeri care nu au avut
cu ce să-şi cumpere
un loc în Rai.

Acolo, când soarele apune,
Ielele îşi pictează
cu amprentele şoldurilor
pe pânze de păianjen
sufletele
cu cele mai cenuşii culori
cu care a fost pictat vreodată
un suflet mort.

Ele nu ştiu
că dacă un sfânt cade
îşi udă genele;
Ele nu ştiu
că dacă pânzele se rup
se descompun în vânt.
Te privesc fără să te privească
Ca să nu li se citească jena din uter
în irişi,
sunt dezbrăcate fără a fi dezbrăcate
trupul le e giulgiu pentru golul
dinlăuntru,
sunt atât de bine costumate
la balul mascat al afectului
pe care toţi pretind că nu-l joacă,
încât ai putea jura
că nu sunt deghizate în nimic:
„Ştii
uneori tăiem din noi ce e stricat,
uneori ne e frică să-i lăsăm pe ceilalţi
să atingă ce a rămas încă curat,
uneori putrezim când ne coacem prea mult,
pare că şi Dumnezeu te uită desfăcut
şi neterminat
pe un colţ de masă,
Şi atunci mai rămâne să ne-mpărtăşim
cu bere, ţigări şi sex.
Ce zici, sunt frumoasă?

O sută de lei şi sunt a ta.”

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam