Atârnăm putreziți de o creangă

În grădina asta românească
încă mai crește un măr bătrân
care face doar mere
putrede pe dinăuntru
putrede pe dinafară
sau fără sâmburi.

Treci pe lângă ele în fiecare zi
pe stradă
stai lângă ele în metrou,
pe bănci în parc,
la coada de la pâine.
Sunt în administratorul de la bloc,
în băbuța care spionează de la parter,
în cerșetoarea colindătoare cu copil mic
de pe ruta tramvaiului 41,
în elevul îmbrăcat mereu la modă care batjocorește
bătrânul de optzeci de ani care se mișcă greu
în cojocelul lui subțire luat din pensia și mai subțire,
de la second hand,
cu stomacul gol, murind de frig.
În profesorul fără chef de la facultate,
în femeia de serviciu care-și fumează țigara
în locul unde ar fi trebuit să facă curat,
în colegul care copiază sau lucrează
mai puțin decât tine,
în șeful care te tratează incorect,
inechitabil, superior,
în părinții care te stresează
în copii care nu te ascultă
în bănci, magazine.
În tine.
Uită-te în jur și vezi
cum vine toamna și noi repetăm greșelile
putreziților, descompușilor noștri
aruncând unii în alții cu viermi de vină
și mucegăind atârnați de o creangă
cu „Nu-mi pasă!” tatuat pe inimă.
Acum e șansa ta să schimbi regulile jocului
Și să transformi putrezitul în fructifer.
E simplu
Trebuie doar să ai voința de de fier
de a nu greși răspunsul
mușcând din tine însuți
la îndemnul șarpelui îmbrăcat în roșu.

Mai ai o singură încercare.
ce literă lipsește?

DEM_CRAȚIE!

Lasă un gând. Sau scrie o poezie şi poate o voi continua!

Protected by WP Anti Spam